Ai acceptat să însoțești un grup de vârstnici la o excursie organizată de asociația din oraș. Cu o seară înainte, organizatorii anunță că traseul s-a schimbat, ora de plecare s-a mutat și, în plus, regulile de la locul de cazare nu mai sunt cele de la început. Printre participanți sunt câțiva oameni cu boli de inimă, iar banii pentru ajutoare suplimentare sunt puțini sau deloc. Ce faci? Mai jos, în întrebări și răspunsuri scurte, găsești gândurile unui om care a stat în astfel de situații și a învățat din ele.
Ce trebuie să știi, ca voluntar, înainte să plece grupul?
Nu ești medic și nimeni nu așteaptă asta de la tine. Ceea ce se așteaptă este să știi cine din grup are o afecțiune cunoscută, ce medicamente ia și cine este persoana de contact în caz de urgență. Cere organizatorilor o listă scurtă, cu consimțământul fiecărui participant, și păstrează-o la tine.
Pune pe listă și numele medicului curant, dacă omul vrea să-l scrie, precum și orice alergie la medicamente. Informațiile acestea nu se împart cu toată lumea, ci doar cu cei care au nevoie de ele în caz de nevoie.
Întreabă-i direct, cu tact, dacă au cu ei medicamentele pentru toată durata călătoriei și o rezervă pentru o zi sau două. Cei mai mulți le au, dar nu strică o reamintire prietenoasă înainte de urcarea în autocar.
Dacă poți, fă o scurtă ședință de zece minute cu ceilalți voluntari înainte de plecare. Împărțiți rolurile: cine numără oamenii, cine ține lista cu numere, cine vorbește cu șoferul. Când toți știu ce au de făcut, o schimbare de program nu mai produce haos.
Cum reacționezi când se schimbă programul în ultimul moment?
Primul lucru: respiră și întreabă ce se schimbă concret. Un traseu mai lung, o oprire în plus sau o urcare mai abruptă contează pentru cei care obosesc ușor. Nu decide singur în locul lor și nu îi lăsa să decidă din rușine.
Discută cu organizatorii alternative simple: o pauză în plus, un loc de odihnă, un punct de întâlnire mai aproape. Dacă schimbarea nu poate fi evitată, anunță participanții din timp și lasă-i să spună dacă vor merge pe tot traseul sau doar pe o parte. O alegere informată e mai bună decât o surpriză neplăcută.
Gândește-te și la ora mesei și la hidratare. Un program decalat poate însemna prânz târziu sau apă puțină, iar asta nu face bine nimănui, cu atât mai puțin unui om care ia medicamente la ore fixe.
Un alt aspect practic este ritmul. Cine are o boală de inimă poate obosi mai repede decât ceilalți, iar o schimbare neașteptată de trasee îl pune în dificultate. Ia în calcul timpul suplimentar și nu grăbi pe nimeni. Un grup care ajunge cu zece minute mai târziu, dar întreg și liniștit, a făcut o zi bună.
Ce faci dacă grupul călătorește cu avionul?
Zborul aduce propriile reguli: control, așteptări lungi, schimbări de poartă, un spațiu în care nu poți ieși pe aer când ți se face rău. Dacă printre participanți e cineva cu o boală de inimă, merită ca el să vorbească din timp cu medicul său. Tu, ca voluntar, poți să-i ușurezi drumul spre aeroport și prin aeroport, nu să-i dai indicații medicale.
Pentru precauțiile de bază și pentru întrebările pe care e bine să le pună medicului, citește un material de pe cardiologie24.ro despre zborul cu avionul și, dacă e cazul, dă-l mai departe omului respectiv. Să nu pară că îl iei de sus: îl poți oferi ca pe o lectură care ți-a folosit și ție.
Verifică cine are nevoie de asistență specială la îmbarcare și anunță-o din timp compania aeriană, nu la ghișeu, când coada e deja lungă.
La aeroport, întreabă dacă există un loc mai liniștit de așteptare și ajută cu bagajele grele, ca omul să nu trebuiască să le ridice singur. Un efort mic pentru tine poate însemna mult pentru el.
Cum recunoști un semn pe care nu trebuie să-l ignori?
Aici nu există loc de improvizații. Dacă cineva are o durere sau o presiune în piept care nu trece, dificultăți de respirație apărute brusc, transpirații reci, amețeală puternică sau se simte pe punctul de a leșina, sună la 112 și spune clar unde ești. Nu aștepta să vezi dacă se liniștește.
Până vine ajutorul, așază persoana într-o poziție în care se simte cel mai bine, de obicei așezat, desface-i hainele strânse și rămâi lângă ea. Nu-i da medicamente care nu sunt ale ei și nu-i oferi mâncare sau băutură înainte de părerea echipajului. Ține minte ora de la care au apărut simptomele, fiindcă medicii o vor întreba.
Nu te rușina să suni degeaba, dacă până la urmă nu era grav. Mai bine un apel inutil decât o întârziere care costă.
Exersează în minte, o dată, ce ai face dacă ar apărea o urgență: pe cine anunți, unde dai adresa, cine merge la poartă să îndrume ambulanța. Nu durează nici două minute și, în clipa adevărului, creierul tău va ști deja traseul.
Ce poți face cu resurse puține, când nu ai echipament?
Nu ai nevoie de aparate scumpe. Cea mai importantă resursă este atenția: să observi cine rămâne în urmă, cine se oprește des, cine evită să vorbească. Un om care obosește repede nu o spune mereu de bunăvoie.
- Poartă la tine o sticlă mică de apă și câteva batoane simple, în caz că cineva are nevoie de o pauză.
- Ține la îndemână o foaie cu numerele de urgență și cu adresa locului unde vă aflați.
- Încarcă-ți telefonul înainte de plecare și ia cu tine un acumulator extern, dacă ai.
- Stabilește, cu un coleg voluntar, cine închide grupul și cine îl conduce, ca să nu rămână nimeni singur pe drum.
- Alege opriri la umbră sau în locuri care au bănci, nu doar în vârf de deal sau în plin soare.
Cu cât ești mai simplu și mai organizat, cu atât ajuți mai mult. Nu trebuie să fii erou, ci cineva pe care alții se pot baza.
Cere grupului să-ți spună, dacă vor, ce îi ajută atunci când se simt rău. Unii știu exact: stau jos, beau puțină apă, iau o pastilă anume. Alții au nevoie de liniște. Respectă-le obiceiurile și învață din ele, dar nu le înlocui niciodată cu ideile tale.
Unde înveți mai mult despre inimă, ca să nu te sperii prea ușor?
Un voluntar informat este un voluntar calm. Dacă te interesează ce înseamnă diferitele boli de inimă, ce simptome apar cel mai des și cum se țin sub control, parcurge secțiunea cu afecțiuni cardiace frecvente, scrisă pe înțelesul unui om fără pregătire medicală. Nu te transformă în specialist, dar te ajută să înțelegi ce spun oamenii când povestesc despre ce au și de ce iau pastilele pe care le iau.
Nu te lăsa tentat să dai sfaturi despre tratamente. Spune-le oamenilor să urmeze indicațiile medicului lor și să-l întrebe dacă au nelămuriri. Rolul tău este să faci drumul sigur și plăcut, nu să schimbi vreun tratament.
Dacă ai ocazia, participă la un curs de prim ajutor organizat în orașul tău. De multe ori e gratuit sau costă puțin, iar o jumătate de zi petrecută acolo valorează mult mai mult decât orice carte citită în grabă.
Fii atent și la ceea ce nu se vede: anxietatea unei schimbări de plan poate agrava starea cuiva care are deja o problemă cardiacă. Un cuvânt cald, o glumă blândă, un zâmbet sincer calmează mai bine decât un anunț rece făcut pe microfon.
Cum vorbești cu grupul, ca să nu sperii pe nimeni?
Spune lucrurile pe nume, fără dramatism. „Vom face o pauză în plus la jumătatea drumului” sună mai bine decât „e periculos să mergem mai departe”. Oamenii au nevoie de siguranță, nu de teamă, iar tonul tău contează mai mult decât cuvintele.
Încurajează întrebările și răspunde-le cinstit. Dacă nu știi ceva, spune că te informezi și revii. Mulți vârstnici apreciază un voluntar care recunoaște ce nu știe, mai mult decât unul care improvizează cu aer sigur.
Și ascultă mai mult decât vorbești. Uneori un om îți spune în treacăt că „nu se simte prea bine azi”, iar tu ești cel care trebuie să dea importanță acelei propoziții scurte.
Dacă ai simțit că ai fost depășit de situație, spune-o fără jenă unui coleg sau coordonatorului. Voluntariatul nu cere perfecțiune, ci disponibilitate de a învăța, iar fiecare ieșire îți lasă ceva în plus în bagajul de experiență.
Ce faci la sfârșitul zilei, ca data viitoare să fie mai ușor?
Notează pe o foaie ce a mers și ce n-a mers: ora de plecare, opririle, locurile fără umbră, momentele în care cineva a obosit. Trimite lista organizatorilor și propune o schimbare concretă la următoarea ieșire, de pildă o oprire în plus sau un traseu mai scurt pentru cei care preferă.
Mulțumește colegilor voluntari și participanților pentru răbdare. Un grup care se simte văzut revine cu plăcere, iar un voluntar care învață din fiecare drum devine, cu timpul, omul la care toți se uită când planul se schimbă din nou.
