Toți avem în galerie fotografia aceea: pe care o iubești pentru că a prins un zâmbet adevărat, dar la care te strâmbi puțin când o vezi mărită. Urechea dispare într-un fundal estompat ca o pată, părul arată ca decupat cu foarfeca, iar fața e prea luminată sau prea pierdută în umbră. Vestea bună este că aproape niciodată nu e vina telefonului. Sunt câteva greșeli simple, făcute de aproape toți, care se repară în câteva secunde dacă știi pe ce să apeși. Le luăm una câte una, cu răbdare și un pic de umor, pentru că cei fotografiați merită să se vadă mai bine decât în pozele de buletin.
Lumina pusă din spate
Cea mai frecventă greșeală nu ține de aparat, ci de poziție. Omul stă cu fereastra în spate, soarele din spate sau un perete luminos din spate, iar telefonul, încercând să nu ardă fundalul, lasă fața în umbră. Rezultatul: un chip cu trăsăturile șterse, ca o siluetă pusă în fața unui tablou.
Soluția simplă este să întorci omul cu fața spre lumină. Fereastra e cel mai bun prieten al portretului: o lumină moale, laterală, care arată trăsăturile fără să le aplatizeze. Dacă fotografiezi afară, caută umbra ușoară a unui copac sau a unei clădiri, nu soarele de la prânz, care sapă cearcăne în orice fel de privire.
Mai e și trucul atingerii pe ecran: apasă pe fața persoanei și telefonul va regla expunerea după ea, nu după cer. Majoritatea aparatelor îți arată un mic soare lângă punctul ales; trage-l în sus sau în jos până când pielea arată natural. Durează trei secunde și îți salvează poza.
O situație clasică: nunta sau botezul, când lumina vine de la un candelabru de deasupra. Fețele au umbre sub ochi și sub nas. Acolo, un pas în lateral spre o fereastră sau o ușă deschisă face minuni, iar dacă nu se poate, roagă omul să ridice puțin bărbia, ca lumina să-i ajungă în ochi.
Prea aproape sau prea departe
A doua greșeală este distanța. Cine ține telefonul la douăzeci de centimetri de față obține un nas mare, urechi mici și o frunte care fuge. Obiectivul principal, fiind de obicei un unghi larg, deformează ce e aproape. De cealaltă parte, un cadru luat de la trei metri, cu o persoană mică în mijloc, nu mai e portret, ci o poză de grup cu un singur membru.
Un interval confortabil este cel în care apar capul și umerii, fotografiați de la un metru sau doi. Multe telefoane au un obiectiv telefoto sau un buton de zoom 2x, gândit tocmai pentru portrete: trăsăturile arată mai firesc și fundalul se apropie vizual de subiect. Dacă ai buton, folosește-l; dacă nu, fă un pas înapoi și decupează după aceea.
Țin să adaug o observație de teren: oamenii nu se simt confortabil când le bagi telefonul sub nas. Distanța potrivită îți aduce și o expresie mai relaxată, pentru că omul nu mai are impresia că e într-un interviu cu microfonul în față.
Mai e un detaliu pe care puțini îl observă: ce se află în spatele capului. Un stâlp, un copac, o lampă care pare că îi iese omului din creștet. Înainte să apeși, rotește-te puțin sau cere persoanei să facă un pas în lateral. Câteva secunde de atenție la fundal scutesc zece minute de decupat mai târziu.
Nu uita nici de ochelari: reflexiile din lentile pot acoperi privirea. Înclină ușor capul persoanei în jos sau mută-te câțiva centimetri în lateral, până dispare strălucirea. Dacă omul poartă șapcă sau pălărie, ridică puțin borul ca lumina să ajungă pe ochi.
Fundalul estompat care iese ciudat
Aici apare misterul modului portret. Telefonul separă persoana de fundal prin calcule, nu printr-un obiectiv mare ca la aparatele profesionale, iar uneori se încurcă: taie o șuviță de păr, dă o aură în jurul unui ochelar, estompează mâna care ține o cană. Nu e o defecțiune, ci o limită tehnică a metodei.
Poți să o ocolești. Alege fundaluri mai simple, fără detalii fine în spatele capului, iar persoana să stea la câțiva pași de perete, nu lipită de el. Cu cât distanța dintre subiect și fundal este mai mare, cu atât separarea iese mai curată și estomparea arată credibil. Evită hainele care au aceeași culoare cu fundalul.
Pentru cine vrea să înțeleagă cum funcționează setarea și cum se reglează intensitatea estompării, fundalul estompat în modul portret este explicat pas cu pas într-un material dedicat, cu exemple pe care le poți încerca imediat. Merită parcurs la masă, cu telefonul în mână, ca să vezi efectul fiecărei setări în timp real.
Pe de altă parte, nici varianta opusă nu e fără riscuri: dacă dezactivezi complet estomparea, iar fundalul e aglomerat, privirea se pierde în detalii. Alege în funcție de loc. Pe stradă sau într-o cafenea plină de oameni, estomparea ajută. În natură, într-un câmp, într-o curte liniștită, poți lăsa totul clar.
Dacă tot ai ajuns aici, mai încearcă și poziția telefonului. Ținut jos, sub bărbie, adaugă tuturor un dublu menton; ținut puțin deasupra nivelului ochilor, mărește privirea și subțiază fața. O diferență de zece centimetri schimbă tot portretul, iar efectul este gratuit.
Filtre, netezire și pielea de plastic
Următoarea capcană e tentația de a «îndrepta» chipul cu un filtru. Aproape orice aplicație de cameră are o funcție de înfrumusețare, iar dacă o pui pe nivel mare, pielea ajunge o suprafață lucioasă, fără pori, iar ochii par ai altcuiva. Prietenii spun «ce frumos», dar în sinea lor se întreabă cine e acolo.
O poză bună păstrează textura. Un nivel foarte scăzut de netezire, sau deloc, lasă omul să arate ca el însuși. Dacă vrei să corectezi ceva, lucrează cu lumina: o ușoară creștere a luminozității umbrelor și o scădere a luminilor puternice fac mai mult decât orice filtru de «piele perfectă».
Dacă simți că ai nevoie de culoare, folosește un filtru discret, cu intensitate de jumătate. Fotografiile pe care le privești peste cinci ani sunt cele care nu arată a modă de sezon. Iar un chip care arată natural în lumină bună rămâne frumos mult timp.
Atenție și la nuanța pielii. Lumina caldă a becurilor de interior face chipurile gălbui, iar cea rece, de la ecranele mari, le face palide. Dacă poza are o dominantă prea puternică, schimbă locul sau lasă telefonul să-și regleze singur balansul de alb, apăsând pe față. În editor, mută ușor cursorul temperaturii până când albul hainelor pare alb.
Mâna care tremură și focalizarea ratată
Multe portrete eșuează dintr-o pricină banală: telefonul s-a mișcat. Într-o încăpere cu lumină slabă, aparatul deschide obturatorul mai mult timp, iar cea mai mică tresărire din mână lasă o imagine ușor încețoșată, pe care o observi abia acasă, pe ecranul mare.
Ține telefonul cu ambele mâini, coatele lipite de corp, și apasă butonul ușor, ca pe o clapă de pian, nu ca pe un ceas deșteptător. Dacă ai de unde, sprijină-l pe o masă, pe un raft sau pe un trepied ieftin. Mai folosește și declanșarea cu temporizator de două secunde, ca apăsarea să nu clatine imaginea.
Cât despre focalizare, atinge ecranul chiar pe ochi. Ochii sunt zona care trebuie să fie ascuțită; restul poate fi ușor moale și nimeni nu va observa. Dacă omul se mișcă, fă mai multe cadre la rând și alege-l pe cel mai bun. Nu te sfii: cadrele nu costă nimic, iar zâmbetele reușite apar adesea după al cincilea.
Pentru alte idei și pentru ghiduri practice despre telefon, poți arunca o privire pe Telefoane24, unde găsești materiale despre cameră, baterie și setări. Sunt scrise pe înțeles, fără termeni care te obligă să cauți dicționarul.
Un obicei bun este să-ți faci un mic album cu cele mai reușite portrete, pe care le privești din când în când. Vei observa singur ce se repetă în pozele care îți plac: lumina, distanța, expresia. Cu timpul, ochiul se educă, iar gesturile se fac fără să te mai gândești.
Ce faci după ce apeși butonul
Mulți oameni consideră că lucrul s-a terminat în clipa fotografiei. De fapt, o parte din calitate se face la alegere. Uită-te la toate cadrele și păstrează două sau trei; restul șterge-le. O galerie cu patruzeci de variante aproape identice nu ajută pe nimeni.
La editare, mai puțin înseamnă mai bine. Îndreaptă orizontul dacă e strâmb, decupează puțin dacă e prea mult spațiu gol deasupra capului, ridică ușor umbrele și atât. Un portret nu are nevoie de efecte, ci de un cadru curat și de o expresie bună.
Dacă fotografiezi copii, ai nevoie de și mai multă răbdare. Nu-i pune să stea nemișcați, ci prinde-i în joc, de la înălțimea lor. Telefonul la nivelul ochilor copilului dă mai multă apropiere decât unul ținut de sus, iar râsul sincer iese mai ușor când nu se simt cerceta.
Și, dacă pozezi oameni, cere permisiunea înainte să publici. Cu cât mai relaxată e o persoană la fotografiere, cu atât imaginea iese mai bună, iar încrederea dintre voi contează mai mult decât orice setare.
Încearcă data viitoare un portret cu fața spre fereastră, la un metru și jumătate distanță, cu zoom 2x, și compară rezultatul cu ce făceai înainte. Diferența se vede de la prima poză.
