Se întâmplă de obicei în ziua în care aduci prima cutie goală. Te uiți la raftul de lângă fereastră și îți dai seama că nu mai știi ce se află acolo: manualele de liceu, trei romane primite cadou, o colecție începută cu entuziasm și abandonată, cartea de bucate cu pete de ulei. O mutare, o schimbare de locuință, o renovare mare sau pur și simplu un an în care vrei mai mult spațiu te pun în fața unei întrebări simple și surprinzător de grele: ce păstrezi? Răspunsul nu cere bani și nici aparate speciale, doar un sistem simplu și puțină blândețe față de propriile cărți și față de timpul tău.
De ce nu începi cu toată biblioteca deodată
Cine se așază într-o sâmbătă să sorteze patru sute de volume ajunge, pe la a douăzecea carte, să stea pe podea cu un roman în mână, citind primul capitol. E omenește și destul de frumos, dar nu se termină cu un raft gol. Soluția este să împarți munca în bucăți mici, câte un raft sau câte o jumătate de raft pe zi, într-un interval în care nu ai nimic altceva de făcut.
Prima mișcare este să scoți tot de pe raft, nu doar ce îți place. Ștergi praful, te uiți la ce ai, apoi le pui înapoi cu un singur criteriu: ce citești sau vei citi în următoarele luni merge la loc, restul se triază. Nu te gândi la decizii definitive, ci la o primă selecție.
Nu ignora nici momentul zilei. Dimineața, cu lumina de la fereastră, e ușor să spui da sau nu. Seara, obosit, ai tendința să păstrezi tot, din frica de a regreta mai târziu. Dacă ai de ales, sortează înainte de prânz, într-o oră în care nu te așteaptă alte obligații, și oprește-te când simți că încep să se încurce deciziile, nu după.
Un detaliu practic: păstrează un creion și o foaie lângă tine. Când dai peste o carte cu care nu știi ce să faci, notează titlul și mergi mai departe. Nu o analiza pe loc. Vei reveni la ele la sfârșit, cu mintea limpede și cu mai puțină oboseală, iar de multe ori alegerea se va face singură.
Alege și un loc pentru grămezi, în afara drumului. Un colț al camerei, o masă veche, podeaua unei încăperi în care nu intri zilnic. Dacă sortarea se desfășoară pe canapea, vei strânge totul înainte de cină, iar a doua zi vei începe din nou de la zero. Un spațiu rezervat păstrează munca de ieri și îți dă dorința de a o continua.
Cele trei grămezi care rezolvă aproape totul
Sistemul cel mai simplu pe care l-am văzut folosit de oameni care nu vor să se complice are trei categorii: rămân, pleacă, mai gândesc. Cărțile din prima grămadă sunt cele pe care le-ai deschis de curând sau pe care le iubești fără explicație. Cele din a doua nu mai au loc în viața ta: manualele depășite, ediții duplicate, cărțile primite din politețe. A treia e grămada de siguranță, în care pui tot ce te face să te îndoiești.
Grămada a treia are o regulă: nu poate crește. Dacă ajunge mai mare decât celelalte două la un loc, înseamnă că ești prea indulgent cu tine și că cel mai bine ar fi să o reiei după o pauză. Pune o dată pe cutie, de exemplu peste trei luni, și, dacă n-ai deschis-o până atunci, conținutul ei merge la categoria a doua.
Pentru fiecare carte din prima grămadă, pune-ți o singură întrebare: dacă ar fi să mă mut mâine, aș vrea să o duc cu mine? Nu dacă e frumoasă, nu dacă am cheltuit bani pe ea, nu dacă mi-a dat-o cineva special. Doar dacă aș vrea să o am lângă mine în locul nou. De multe ori, răspunsul sincer reduce grămada la jumătate, fără prea mult efort.
Pentru cine caută și alte metode de a-și organiza lectura și rafturile, în secțiunea Sfaturi pentru Cititori de pe Biblioteca Pentru Toți există materiale despre cum își pot alege oamenii cărțile și cum își fac loc pentru ele. Citite pe îndelete, ele pot aduce idei care se potrivesc cu situația ta, fără să schimbe nimic din modul tău de a citi.
Cum recunoști ce merită o grijă mai mare
Printre cărțile aduse din copilărie, de la bunici sau de la un anticariat, se pot afla câteva a căror valoare nu stă în conținut, ci în vechime, în ediție, în dedicații, în amintirea pe care o poartă. Nu ai nevoie de un expert ca să-ți dai seama că unele cărți trebuie tratate altfel: o copertă ruptă, hârtia îngălbenită, o notă scrisă de mână de cineva drag, un exemplar rar sau o legătură deosebită.
Atenție, însă, să nu confunzi valoarea sentimentală cu cea de piață. Prima e a ta și nu o poate lua nimeni. A doua se stabilește de specialiști, în funcție de ediție, de stare și de cerere, iar un preț ghicit după aspect poate induce în eroare, în ambele direcții. Dacă ai nevoie de o părere, o ceri unui anticar sau unei biblioteci, nu o deduci din impresia de moment.
Până atunci, ține-le separat. O cutie curată, un loc ferit de soare direct, nicio carte pusă peste alta când e vorba de volume mai subțiri. Nu costă nimic și face diferența între o carte care mai trăiește zeci de ani și una care se destramă la prima mutare.
Dacă ai multe cărți primite în familie, poți face și un mic inventar în caiet: titlu, autor, an, o observație despre stare. Nu e o evidență științifică, doar o notă pentru tine și pentru cei care vor moșteni biblioteca. Când vor întreba, peste ani, de unde vine un exemplar, vor găsi povestea scrisă de tine, nu o presupunere.
Păstrarea fără cheltuieli: lumină, umezeală, așezare
Cărțile au trei dușmani de zi cu zi: soarele, umezeala și presiunea. Lumina directă decolorează cotoarele, umezeala aduce mucegai și miros, iar cărțile îndesate pe raft se deformează și se rup la deschidere. Toate trei se pot ține sub control cu lucruri pe care le ai în casă: o perdea, un perete interior în loc de unul exterior, câteva centimetri liberi pe raft.
Pentru volumele mai vechi, materialul despre păstrarea cărților vechi de valoare adună gesturi care merită cunoscute înainte să te apuci de ambalat, mai ales dacă ai de gând să le muți. Nu trebuie să urmezi totul la literă. Alege două sau trei gesturi care se potrivesc cu spațiul tău și fă-le cu consecvență.
Mai e un detaliu pe care puțini îl iau în calcul: modul în care iei cartea de pe raft. Scoaterea ei trăgând de partea de sus a cotorului rupe, în timp, legătura. Împinge ușor cărțile vecine și apucă volumul de mijloc. Un gest de o secundă, învățat o dată, ține o carte întreagă ani de zile.
La ambalare, cărțile se pun în cutii mici, nu în cele mari, pentru că o cutie de cărți, plină, cântărește mult mai mult decât pare. Așază-le pe orizontală sau pe cotor, nu pe marginea de sus, și completează golurile cu hârtie sau cu un prosop. Cutia care se poate ridica fără efort e cutia potrivită.
Nu te grăbi să arunci cărți pentru că lipsa spațiului te presează. Mutarea e o perioadă obositoare, iar deciziile luate la oboseală pot ajunge să fie regretate. Dacă nu ai loc pentru ele acum, cutiile pot rămâne la un prieten sau în pivniță încă o vreme, în loc să fie decise în ultima zi, cu camionul în fața blocului.
Ce faci cu cărțile care pleacă
Cărțile din grămada a doua nu trebuie să ajungă la gunoi. Poți să le dai unei biblioteci de cartier, unei școli, unui azil, unei asociații care ține campanii de donații, sau să le schimbi cu un prieten care are gusturi diferite. Multe librării second-hand primesc volume în stare bună, iar un grup de vecini poate organiza, într-o sâmbătă, o masă de schimb în fața blocului.
Dacă vrei să mai primești ceva în schimb, fă-o fără obsesii. Câțiva lei pentru o carte nu schimbă nimic într-un buget, în timp ce bucuria cuiva care găsește ce căuta contează mai mult. Iar spațiul eliberat de pe raft poate rămâne, o vreme, gol. Un raft nu trebuie să fie plin ca să fie frumos.
Cărțile pentru copii merită o discuție separată. Dacă ai copii mici sau ai avut cândva, păstrează câteva dintre cele mai dragi, pe care le-ai citit de zeci de ori. Restul poate pleca spre alți copii, la o bibliotecă sau la o școală, unde vor fi răsfoite de mâini noi, nu ținute într-o cutie din debara.
Mâine, dacă ai o jumătate de oră, alege un singur raft. Scoate tot, șterge, sortează în trei grămezi și pune o dată pe cea de a treia. Fără cumpărături de cutii speciale, fără aplicații de catalogare, fără decizii pe care să le regreți. Când vei ajunge la raftul cu cărțile preferate, vei ști deja că nu pierzi nimic din ce contează, iar mutarea sau schimbarea mare pe care o ai în față va începe cu un lucru deja așezat.
